Sot dai vôi di Tennessee Williams, la famee no je mai un ripâr, ma un cjamp di bataie. Une cjase elegante e devente un tramai, i leams si trasformin in mascaris, l’amôr si sconfont cul ricat. “La gatta sul tetto che scotta”, La gjate sul cuviert che al sbrove, al è un dai lavôrs plui dispietâts e dolorôs dal teatri dal vincjesim secul: une opare che e va insot te ipocrisie di cjase par palesâ lis contradizions di dut un sisteme sociâl. Cheste opare mestre e rive tal Teatri “Verdi” di Pordenon par un gnûf apontament dal program di prose, di vinars ai 6 fint a domenie ai 8 di Fevrâr, inte edizion direte di Leonardo Lidi, nassût tal 1988, une des figuris plui interessantis dal teatri talian contemporani. Ducj si ricuardin dal famôs cine dal 1958 cun Paul Newman e Liz Taylor, ma La gatta sul tetto che scotta” e je prin di dut une comedie, cuntun test che al torne a scuvierzi la sô fuarce origjinâl sul palc di sene. (A.I.) – 05.02.2026
Un classic dai agns Cincuante al torne sul palc
26